Tăiței orientali cu rață, sos de prune și ghimbir

()
Tăiței orientali cu rață, sos de prune și ghimbir

Tăiței orientali cu rață, sos de prune și ghimbir. Dacă vă place mâncarea chinezească, veți aprecia acest fel de mâncare rapid, sănătos și gustos. Carnea slabă de rață și păstăile crocante de mazăre verde se potrivesc de minune cu mirodeniile orientale și tăițeii instant.

Reteta:Tăiței orientali cu rață, sos de prune și ghimbir

Timp de preparare:

  • 15 minute pregatire
  • 15 minute pe foc

Valoare nutritionala:

  • 634 kcal
  • 35 g proteine
  • 20 g grăsimi, din care 4 g gràsimi saturate
  • 82 g carbohidrați

Ingrediente pentru 4 portii:

  • 2 fileuri (cca 400 g) din piept de rață fără piele
  • 2 linguri sos de soia
  • 2 linguri vin de orez sau sherry sec un praf bun de piper de Szechuan măcinat, sau condimentul cu cinci arome
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 3 cepe verzi, tăiate bucăți de 2 cm
  • 3 cm rădăcină proaspătă de ghimbir, curățată și rasă
  • 300 g păstăi de mazăre verde
  • 5 linguri sos de prune
  • 150 ml supă-bază de pui sau de legume, din concentrat
  • 375 g tăiței instant sau tăiței de orez
  • 25 g coriandru proaspăt

Variante:

  • In loc de rață, se pot folosi cubulețe de carne de vită, sau fâșii subțiri de carne de vità sau vânat, ideale pentru prăjitul rapid.

Mod de preparare:

  1. Se marinează carnea. Se taie pieptul de rață în fâșii subțiri, perpendicular pe fibră. Într-un castron se amestecă Sosul de soia, vinul de orez sau sherry-ul și condimentul cu cinci arome ori piperul. Se pun bucățile de carne și se amestecă până se acoperă bine cu sosul marinatei.
  2. Se prăjește carnea. Se încinge uleiul într-un wok sau într-o tigaie mare, se scot bucățile de carne din marinată și se prăjesc pe foc iute timp de 1 minut. Sosul marinatei se păstrează. Se adaugă în wok ceapa verde și ghimbirul, apoi păstăile de mazăre verde. Se prăjesc 1 minut, se adaugă sosul de marinată, sosul de prune și supa-bază. Se amestecă bine, se lasă totul pe foc potrivit 3-4 minute.
  3. Se pregătesc tăițeii. În timp ce fierbe sosul, se pun tăițeii în apă clocotită și se lasă 3-4 minute, sau conform instrucțiunilor de pe pachet.
  4. Se finisează mâncarea și se servește. Se scurg tăițeii și se adaugă în wok. Se amestecă până se combină toate ingredientele. Se răstoarnă într-un castron încălzit și se presară cu coriandru proaspăt.

De cumpărat:

  • Dacă gătiți chinezește frecvent, atunci este bine să aveți mereu în cămară vin de orez.
  • Alternativa este sherry-ul, care are și alte utilizări în bucătărie, aşa că alegeți ce vi se pare mai practic.

Pofta buna!

Ti-a placut? Voteaza!

Click pe stelute ca-sa adaugi un vot!

Scor! / 5. Numar voturi:

Nimeni n-a votat! Fi tu primul(a)

Please follow and like us: